Școala Gimnazială „Toma T. Socolescu” Comuna Păulești

Sat Păulești, Calea Unirii, nr 182

Pe al nostru steag e scris unire, Poiana Câmpina, 23 ianuarie 2018- Activitate în cadrul proiectului Oaspeți dragi sosesc în prag

Au sărbătorit Mica Unire.

 

Elevii din Găgeni au vizitat U.P.G- Facultatea de Chimie.

În ziua de 28 noiembrie 2017, sub îndrumarea doamnei Vișan Corina, profesor de chimie, elevii claselor a VII-a și a VIII-a din Școala Gimnazială Vlad Mușatescu Găgeni au efectuat o vizită la Facultatea de Chimie din cadrul Universității Petrol Gaze din Ploiești. Au făcut experimente, au fost ajutați să descopere tainele chimiei. Poate în viitor vor urma cursurile acestei facultăți, iar mai târziu vor fi ingineri chimiști sau profesori de chimie?

Cercurile pedagogice din anul școlar 2017-2018

cercuri pedagogice brosura 2017-2018 (1)

Ziua Școlii Toma T. Socolescu Comuna Păulești- ediția a XI-a

În data de 16 octombrie 2017, Școala Gimnazială Toma T. Socolescu din Comuna Păulești a derulat activități sub egida Zilei Școlii, celebrând a XI-a ediție.

Cu acest prilej au fost desfășurate diferite activități adresate, în primul rând, comunității din care face parte școala, dar și părinților, elevilor, cadrelor didactice, precum și celor care au sprijinit activitatea educativă prin implementarea de proiecte și programe.

Evenimentul a debutat prin oficierea unui Te-Deum. Au urmat apoi rugăciuni de pomenire, la 57 de ani de la trecerea la cele veșnice a Arhitectului Profesor Toma T. Socolescu, al cărui nume îl poartă școala din anul 2007.

Momentul a fost urmat de un program artistic- dansuri și cântece populare.   Doamna profesoara de muzică Ioana Ungureanu Berbec, împreună cu Trupa “Cireșarii” pregătită de domnul instructor  Marian Gheorghe a susținut un program artistic de dansuri populare.

Sub pregătirea domnului instructor Răzvan Niculescu, o parte din elevii școlii au făcut o demonstrație de karate. De asemenea, au mai fost organizate ateliere de lucru („Şcoala noastră, toamna“) şi exerciţii de acordare a primului ajutor de către echipaje de la „Mediurg“.

La eveniment au fost prezenți autorități locale în frunte cu domnul Sandu Tudor, primarul localității Păulești, care a rostit o alocuțiune, după care a a fost depusă o coroană de flori la monumentul lui Toma T. Socolescu , din curtea școlii.

prof. Sebastian Ghica

 

Ziua Școlii, în presa prahoveană

Statuile nu râd niciodată ? Ba da ! La Păuleşti, la Şcoala Gimnazială „Arhitect Toma T. Socolescu”

Luni, 16 octombrie 2017, sărbătoare: o nouă zi a școlii!

Activitățile vor începe la ora 9:00 cu un Te Deum, alocuțiuni oficiale, moment artistic – dans popular( instructor Gheorghe Marian) / demo Kung Fu Vietnamez ( Club Sportiv Yang), recital de muzică populară – Berbec Ioana – profesorul de muzică.
Vom continua cu ateliere/ proiecte. Tematica: ” Școala noastră, toamna!” alternativ cu Prim-ajutor, MEDIURG – curs.
Elevii de gimnaziu vor depune flori la statuia lui Toma T. Socolescu.
Vă așteptăm la aniversare! 

SELECTIE METODISTI ISJ PRAHOVA – sesiunea octombrie 2017

Informații importante referitoare la selecția metodiștilor ISJ Prahova – sesiunea 2017

Procedură selecție metodiști

Bibliografie concurs metodiști

calendar depunere dosar metodiști

conținut dosar metodiști

locuri scoase la concurs metodiști

Notă concurs metodiști

Luni, 11 Septembrie 2017, începe un nou an școlar!

Luni, 11 septembrie 2017, se va desfășura festivitatea de deschidere a noului an școlar, 2017 – 2018, astfel:
8.30 – Grădinița” Curcubeul Magic” Cocoșești
9.00 – Școala Gimnazială Toma T. Socolescu Păulești;
9.45 – Grădinița Păulești;
10.15 – Grădinița și Școala Gimnazială Vlad Mușatescu Găgeni
Sunteți așteptați cu drag!
Microbuzul va circula după următorul program:
Păulești – bazine: 8.20
Cocoșești: 8.20 și 8.30
Intex: 8.40
Păulești – Zootehnie: 8.45.
Să ne fie anul bun! 

Școala noastră își prezintă bilanțul…

ELEVII CARE AU OBȚINUT PREMII ȘI MENȚIUNI LA OLIMPIADE/CONCURSURI ȘCOLARE

ȘCOALA GIMNAZIALĂ TOMA T. SOCOLESCU COMUNA PĂULEȘTI- PJ și  ȘCOALA GIMNAZIALĂ VLAD MUȘATESCU GĂGENI- STRUCTURĂ

 

Concursul Național Interdisciplinar Cultură și spiritualitate românescă (aprilie 2017), etapa județeană (prof. Popescu Ileana Alina și Ghica George Sebastian)

  1. Stănescu Necula Ynes Maria (clasa a V-a, Școala Păulești), mențiune
  2. Popescu Alin Gabriel (clasa a VI-a, Școala Păulești), mențiune

Olimpiada Universul Cunoașterii prin lectură Etapa Județeană (martie 2017)- prof. Popescu Ileana Alina și Ștefănescu Georgiana

  1. Stănescu Necula Ynes (clasa a V-a , Școala Păulești)- premiul I
  2. Finichiu Daria- Valentina (clasa a V-a , Școala Păulești)- premiul al II-lea
  3. Voicilaș Elena (clasa a V-a , Școala Găgeni)- premiul al II lea
  4. Petre Andrei Silviu (clasa a VI-a , Școala Păulești)- premiul al II-lea
  5. Popescu Alin Gabriel (clasa a VI-a , Școala Păulești)- mențiune
  6. Gogonea Ana Maria (clasa a VII-a , Școala Păulești)- mențiune
  7. Nichifor Ramona (clasa a VIII-a , Școala Păulești)- mențiune
  8. Pița Silvana (clasa a VIII-a, Școala Găgeni)- premiul I
  9. Pița Bogdan (clasa a VIII-a, Școala Găgeni)- premiul al III lea

La faza națională, echipajul Județului Prahova a obținut la Galați, în mai 2017, Premiul Special. Din echipaj au făcut parte și elevele Stănescu Necula Ynes și Pița Silvana

Olimpiada de Istorie, martie 2017, etapa județeană (prof. Rădulescu Ovidiu)

  1. Pița Bogdan (clasa a VIII-a, Școala Găgeni)-premiul al II-lea
  2. Pița Silvana (clasa a VIII-a, Școala Găgeni)- premiul al III-lea
  3. Mitu Luciana (clasa a VIII-a , Școala Păulești)- premiul al III-lea
  4. Ion Cristian Antonio (clasa a VIII-a , Școala Păulești)- mențiune

Olimpiada de Limbă, Comunicare și Literatura Română, etapa județeană, februarie 2017  (prof. Popescu Ileana Alina)

Stănescu Necula Ynes (clasa a V-a , Școala Păulești)- mențiune

Concursul interjudețean Rural Math, martie 2017, Surdila Greci (prof Coman Teodora și Gavrilă Elena)

Pița Bogdan (clasa a VIII-a, Școala Găgeni)- Premiul I

Finichiu Daria Valentina (clasa a V-a , Școala Păulești)- premiul al III-lea

Mitu Luciana  (clasa a VIII-a , Școala Păulești)- menţiune

Pița Silvana (clasa a VIII-a, Școala Găgeni)- mențiune

 

Olimpiada de Biologie, etapa județeană (mai 2017)- prof. Stanciu Doina

Bandi Iulius- (clasa a VI-a, Școala Găgeni)- mențiune

Toboş Eric, clasa a IV- a de la Şcoala Păuleşti (prof. înv. primar Stănescu Necula Laura) a obținut la Concursul Judeţean File din poveste premiul al II-lea, la Concursul județean Cuvânt și culoare a obținut premiul I. De asemenea, premiul I a fost obținut la Concursul județean de creație literară Mărțișorul Bucuria primăverii

 La concursul Cangurul lingvist- limba franceză (clasa a V-a), Stănescu Necula Ynes -premiul I, Crăciun Daria – premiul al II-lea, Finichiu Daria- premiul III, Crăciun Theodora- mențiune

Clasa a VI-a Popescu Adriana- Mențiune

Clasa VII-a- Dinu Laura- premiul I

La concursul Cangurul lingvist– limba engleză- clasa a V-a Stănescu Necula Ynes-  premiul I, Finichiu Daria, premiul al II-lea, Dragomir Luciana- premiul al III-lea, Crăciun Daria și Crăciun Theodora- mențiune

clasa a VI-a- Oprea Alexandru- premiul I, Gîrbea Horațiu- premiul al II-lea, Boboc Justin- premiul al III-lea

Clasa a VII-a Șerban Alin, premiul I, Gogonea Ana Maria și Dinu Laura- premiul II, Gheorghe Alexandra Premiul al III-lea, Soare Dragoș și Toboș Alessia-mențiune.

Metodologia și Calendarul de desfășurare a Concursului pentru ocuparea funcției de director adjunct

19025011_269226780210340_2830049239781214376_oMetodologie Concurs Director si Director Adjunct – 2017

Admiterea elevilor în învățământul liceal de stat

Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul şcolar 2017-2018 se desfășoară potrivit cadrului normativ aprobat de Ministerul Educației.

Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul şcolar 2017-2018 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012.

Probele de aptitudini organizate pentru admiterea în anul școlar 2017-2018 în liceele vocaționale se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare şi structura probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaţionale, prevăzută în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.432/2014, cu modificările ulterioare.

Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul profesional de stat pentru anul şcolar 2017-2018 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul profesional de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naționale şi cercetării ştiinţifice nr. 5068/2016.

Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul profesional dual pentru anul şcolar 2017-2018 se desfășoară în conformitate cu Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul profesional dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului național al calificărilor, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naționale nr. 3556/2017.

Candidaţii care promovează, pe parcursul învățământului gimnazial, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine pot solicita recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională.

Navigare în articole