Au fost publicate în Monitorul Oficial și pe http://www.edu.ro Metodologia şi Calendarul de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020. In articol puteți gasi informatii complete despre inscrierea in clasa pregatitoare 2019.
CINE SE POATE ÎNSCRIE ÎN CLASA PREGĂTITOARE?
- Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv.
- La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
- Orice altă situaţie va fi rezolvată de către inspectoratele şcolare, în interesul educaţional al elevului şi în conformitate cu cadrul legal.
UNDE ŞI CUM SE REALIZEAZĂ EVALUAREA PSIHOSOMATICĂ A COPIILOR?
- Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională CJRAE.
- Evaluarea se face atât la sediul CJRAE
- Evaluarea se efectuează în perioada 26 februarie – 20 martie 2019.
- Evaluarea se realizează de către personalul de specialitate al CJRAE, personal de specialitate din alte instituţii/unităţi, precum şi de medici şcolari sau medici de familie, acolo unde este necesar.
LA CE UNITATE DE ÎNVĂŢĂMÂNT POATE FI ÎNSCRIS UN COPIL?
- pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este automat înscris.
- pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.
NOTĂ: părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere
UNDE VOR AVEA LOC ÎNSCRIERILE?
- La unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului.
- Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului.
- Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online (procedura va fi disponibilă începând cu data de 4 martie), dar după completarea acestora, părinții trebuie să meargă la unitatea de învăţământ în care doresc înscrierea copilului pentru validarea cererii.
CARE SUNT ACTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE?
- Cerere-tip de înscriere (disponibilă începând din 4 martie)
- Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului
- Copie şi original al certificatului de naştere al copilului
- Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul).
- Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).
CARE ESTE CALENDARUL DE COMPLETARE/DEPUNERE A CERERILOR?
- Completarea și depunerea cererilor va avea loc în două etape. La etapa a doua participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă.
A. Prima etapă: 4 – 22 martie
– de luni până vineri, între orele 8:00 – 18:00
– părinţii pot fi programaţi pentru înscriere de către unitatea de învăţământ.
- 29 martie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după prima etapă
B. A doua etapă: 2 – 8 aprilie
- Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.
- Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.
- 11 aprilie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după a doua etapă
- CARE SUNT CRITERIILE DE DEPARTAJARE PE CARE ŞCOLILE LE APLICĂ DACĂ NUMĂRUL DE COPII ESTE SUPERIOR NUMĂRULUI DE LOCURI
DE UNDE ÎŞI POT PROCURA PĂRINŢII INFORMAŢII ?
- Internet: inspectoratele şcolare generale vor crea, pe prima pagină a site-urilor lor, o secţiune numită Înscrierea în învăţământul primar 2019.
- Direct de la şcoli, cu ocazia Zilelor porţilor deschise. Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze acest eveniment public în intervalul 26 februarie – 9 martie. Părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile şi vor putea discuta cu cadrele didactice.
- De la unităţile de învăţământ preşcolar, în cadrul întâlnirilor pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor din grădiniţă care vor fi cuprinşi, în anul şcolar 2019 – 2020, în învăţământul primar.
- Telverde: poate fi apelat numărul 0 800 816 244.
EXISTĂ SUFICIENTE LOCURI PENTRU COPII ÎN CLASA PREGĂTITOARE?
- Da, fiecare copil are un loc asigurat. Numărul de locuri alocat prin cifra de şcolarizare pentru clasa pregătitoare este mai mare decât numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar.
CE TIP DE ACTIVITĂŢI SE VOR DESFĂŞURA LA CLASA PREGĂTITOARE?
- Copiii îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili sau consolida primele contacte cu lumea numerelor şi a literelor, vor învăţa să observe mediul înconjurător şi să interacţioneze cu ceilalţi copii, prin jocuri didactice, activităţi în echipă, activităţi de descoperire, prin desen sau muzică.
- Clasa pregătitoare este un timp de acomodare a copilului cu viața școlii, care să-i permită o bună adaptare la programul și cerințele specifice acestui mediu.
- În clasa pregătitoare, copilul este încurajat să capete încredere în forţele proprii, să-și sporească stima de sine, iniţiativa şi dorinţa de reuşită.
- Exersarea deprinderilor şi capacităţilor motrice este o ţintă importantă, prin participarea copiilor la activităţi de dezvoltare motrică, dar şi la alte activităţi de mişcare în asociere cu muzica (prin intermediul Educaţiei fizice şi a disciplinei Muzică şi mişcare).